Că tăt Banatu-i pizda, no!

Că tăt Banatu-i pizda, no!

Am mai scris aici şi aici despre Timişoara şi despre straniul efect pe care acest orăşel îl are asupra copiilor lui adoptaţi la vîrste la care te-ai aştepta să nu-i mai schimbe nici o neanunţată inversare a polilor, darămite un căcat de oraş. Şi totuşi, acel tărîm magic cu nume muzical continuă să transforme oameni aflaţi la sfîrşit de pubertate şi început de facultate, într-un moment al vieţii în care deja nu mai sînt surprinşi de faptul că au floci în cur şi s-ar presupune că şi-au dezvoltat şi un fel de personalitate. Timişoara le schimbă accentul, vocabularul, le afectează iremediabil cursivitatea rostirii frazelor şi, mult mai grav, are prostul obicei de a le opera schimbări de mentalitate.

N-apucă un puţoi plicticos sau vreo tută care nu era cunoscută anterior ca fiind emiţătoare de opinii să stea cîteva luni în Timişoara, că se şi contaminează cu flatulenţă de Banat, virusul nemilos şi paradoxal care, deşi se transmite pe cale orală, are neplăcutul efect de a afecta anusul, împingîndu-l încet-încet către creier, pînă la substituţia completă. Suferindul de flatulenţă de Banat poate fi identificat uşor, după următoarele simptome: are creierul plin de clişee de genul “Banatu-i fruncea”, vorbeşte cu “no”, crede despre el însuşi că-i ceea ce se cheamă un om civilizat şi, în general, are o privire pierdută şi galeşă.

Recent, s-a petrecut la Timişoara o crimă în care un peşte şi prostituata lui, ambii studenţi, au omorît un ţigan cămătar. De aici deducem următoarele patru aspecte foarte importante în logica acestui text: 1. În Timişoara au loc crime. 2. În Timişoara sînt studenţi peşti  3. În Timişoara sînt studente curve  4. În Timişoara sînt ţigani cămătari. Imediat după crimă, cîrcotaşii au putut bifa şi un al cincilea punct pe lista mostrelor de civilizaţie bănăţeană: poliţistul care ancheta crima a omorît o femeie cu maşina în aceeaşi seară, pe drumul de la locul crimei spre casă. Nu vă grăbiţi să-l judecaţi, însă. Omul a avut şi-o explicaţie pentru acest incident nefericit: a pierdut controlul volanului pentru că era obosit după anchetă. Ca să oprească acest efect fatal de domino, probabil că autorităţile bănăţene, agere cum ni le închipuim, au decis neînceperea unei anchete în cazul celei de-a doua crime.

Revenim la filmul primei crime, că nu ne-a plăcut cartea. Deci avem una bucată student care a descoperit de tînăr avantajele unei mici afaceri de proxenetism cu propria prietenă, o studentă deschisă la minte (şi nu numai) care e gata să îndeplinească fanteziile cu futut studente în cămin ale oricărui moş libidinos şi un ţigan scîrbos care ar fute semi-intelectuale pentru că, dacă ar şti ce-i aia stimă de sine, chestia asta i-ar conferi-o. Sigur, şi în Bucureşti şi în alte oraşe au loc crime. Ce diferenţiază însă Timişoara de orice alt loc din ţară în care nişte tineri ar fi omorît un om şi apoi l-ar fi ciopîrţit este gradul de civilizaţie cu care cei doi bănăţeni s-au ocupat de aruncarea la gunoi a cadavrului. A se ţine cont că acesta a fost tranşat, apoi ambalat în mai multe pungi menajere. Şi nu oricum, ci membrele cu membrele, organele interne de pe partea dreaptă cu alea de pe partea dreaptă şi capul cu capul. Ajunşi la coşul de gunoi, însă, studenţii timişoreni n-au citit pe ele decît “sticlă”, “plastic” şi “hîrtie”. Civilizaţia superioară i-a împiedicat ca, în lipsa unui compartiment “cadavre ciopîrţite”, să arunce bucăţile de ţigan la “hîrtie”, de exemplu. Aşa că au lăsat sacii în portbagajul maşinii. Au fost prinşi a doua zi. Deci au fost proşti. Deci civilizaţia în exces îi face pe oameni să devină proşti. Deci timişorenii chiar sînt civilizaţi în exces. Ceea ce era de demonstrat.

100 thoughts on “Că tăt Banatu-i pizda, no!

  1. ba da’ n-au zis si ei ca era pentru practica? “gabore, nu fi isteric, e proiectul de laborator. scoala, n-ai tu treaba.”

  2. Deci postul asta e pe primul loc in clasamentul wordpress…straniu, pentru intelegerea mea.
    Si pentru ca e frumos sa spun ceva si despre ce ai spus tu, chiar daca mi se pare unul dintre articolele stupide ce se vor a fi bune, incerc sa iti raspund:
    – Timisoara este un oras foarte frumos, unde oamenii au aceeasi mandrie prosteasca pe care o intalnesti si in celelalte orase ale tarii;
    – Timisoara este un oras in care exista foarte multi interlopi, tigani camatari, infractori, politisti corupti , cum la fel exista in toate celelalte orase ale tarii;

    Asa ca…unde vezi tu diferentele? Vrei sa-ti povestesc si despre alte orase?
    Apropos: nu sunt din Timisoara si nici macar nu am in familie sange banatean…

      1. serios, ti se pare ca te-am futut in gura? ai obsesia dusmanilor sau dusmanirii in general? ce parere ai despre frati? despre cascaval? viata ta? banii si fetele?

  3. @ Newsted Says: +august 11, 2009 at 13:23
    Deci postul asta e pe primul loc in clasamentul wordpress…straniu, pentru intelegerea mea.+
    Şi pentru înţelegerea mea ! Dar eu fac parte din “generaţia expirată”!

  4. @jimerino
    Mda…se pare ca deja ti-am acordat mult prea multa atentie…O zi buna sa ai! La asa comentarii nu mai am ce sa raspund…

  5. Uau un bolovan cu pareri. Da-mi voie sa-ti dau voie sa nu comentezi. Timisoara e in Romania, si din cate tin minte nu ai nevoie de pasaport sa “emigrezi” in Banat sau alta regiune din Romania, pt ca daca aveai, ma indoiesc sa mai fi aparut atatea crime si atatea besini televizate despre Timisoara. Shh, stai in banca ta si mediteaza in continuare.Timisoara n-ar fi in Romania de mult daca n-ar fi atatia neciopliti care vin de peste tot si incearca sa ajunga “sefi” ca n-au bani de Bucale. Fa-ti o favoare si Jet Lee.

    hic! parerea mea…

  6. Mai, hai sa nu ii plangem de mila tiganului. Era un nenorocit de camatar care traia ca un parazit pe spinarea altora. Cine stie pe cati a ucis el, nu cu mana sa ci prin intermediul altora. Asa ca din partea mea si-a meritat soarta. Cat despre curva aia, uau, ce descoperire, in civilizatul oras Timisoara exista curve si pesti!??!?!?!?

    1. de fapt avea afaceri cu aur si era plin de bani (care nu intrau in bugetu statului). asa ca da, total de acord. Un tigan mai putin. Sunt mega curios daca se facea la fel de mult tam-tam daca nenorocitu ala de tigan era injunghiat in braila sau in bucuresti… bag mana in foc ca nu. Asa ca parerea mea e ca: mai moale taica.

      la mai mare !

  7. nu stiu ce ai vrut sa demonstrezi, ai ceva cu Timisoara/? eu nu sunt fan Timisoara, la urma urmei e un oras ca oricare din tara, dar ai scos in evidenta numai aspecte urate.

    1. Omu’ a scos in evidenta ca dreptul lui la prostie este inalienabil, no! Mintea lui nu cuprinde gradul de civilizatie care stapaneste Timisoara, mostenire de la austro-ungari. Poate era mai inteles daca scria in turceste. Ar trebui sa le multumeasca ca au stabilit capitala la Bucuresti, fiindca e mai aproape de Istambul.
      Uneori regret ca nu s-a infaptui Ungaria Mare, azi comunicam si eu cu oameni!

      1. Civilizatule, nu ţin DELOC să polemizăm, căci, dac-am face-o, premiza ar fi că tu eşti băiatul cu 11 bloguri înşirate în blogroll (o listă scurtă, deci), din care TREI sînt ale lui: Andrei Păunescu, Mircea Badea, Tudor Chirilă. Mă dau bătut.
        P.S. Oraşu’ ăla de pe doo 😉 continente se numeşte ISTANBUL.

  8. Bv mantzy.Ai perfecta dreptate.si pe site-uri unde dai de banateni ii auzi mereu k ei au facut revolutia,ca au fost primii care au avut orasul luminat(dar ca a fost luminat de bulgari nu se spune ). nu se uita la ei cat de patetici suntDaca era ceva de capul lui acum era capitala nu un oras care asa cum ai spus si este idealul tarfelor ieftine .daca exista un oras care sa ma dezguste profund Timisoara e numele lui

    1. wareva, dickweed. NOTA: Pe banateni (me included) nu ii intereseaza romania nici cat negru sub unghie.In fact, pt cunostintele tale generale, se vorbeste de mult de o descentralizare completa (pe care oricum muica UE o va cere la un moment dat). Sincer, noi aia asteptam. Imi pare rau ca parintii bunicilor n-au ramas in alsacia, macar nu trebuia sa dau de imitatii ieftine de persoane d-alde tine. Hai sa iti vand un pont: Nu bulgarii au ilumintat Timisoara, austro-ungarii au facut-o. Vezi ca esti prost ? Daca nu cunosti, de ce nu stai frumos in banca ta si taci ? Oricum, abia astept momentul in care Banatul, si Timisoara implicit va deveni teritoriu autonom.Crezi ca de-aia nu mai putem noi ca nu ne suporta juma de Romanie ? Cu mentalitatea aia specifica “nu facem un smen ceva” chiar mi se rupe ca niste inapoiati macaie si ei sa fie bagati in seama & sa se simta importanti.

      PS: Mai mari curve ca in bucuresti n-am intalnit nici unde…

      1. Nivelul intelectual al discutiei e sub nivelul marii.Da-mi voie sa ma exprim in consecinta pentru a nu iesi din context “Ba Vlade”.
        Acum ai intales uateveru meu ? De scris il scriu cum vreau eu, fie whatever, whareva, uatever sau cum o fi scris. Te desemneaza si pe tine si pe scumpi nostri compatrioti. Chiar n-ai nimic mai bun de facut decat sa “scobesti in cur si sa iti dai seama ca nu-i pamant sub unghie” ?

        Sa ne traiesti, emblematice romane.

      2. banetene (me not included – ca sa fiu si eu trendy si cool), raspunsul tau e un exemplu perfect al fuduliei gratuite si prostesti descrisa in articol.
        prin virulenta cu care incerci sa-i pui la punct pe altii, coroborata cu poza aia de broasca oparita si cuvintele in engleza (ne)inteligent strecurate, ma gandesc ca esti un frustrat care incearca sa para interesant…dar din pacate esti doar prost si fudul.
        …in privinta autonomiei, vezi sa nu-ti cauti job prin bucuresti, ca din cate am vazut eu cand am trecut prin zona e saracie lucie prin oraselele voastre; parca timpul a stat pe loc si am rezavut imaginile de pe vremea comunistilor;plus vazut intr-o benzinarie o gramada de tzarani (scuze, veritabili occidentali)cu masini straine luate la mana a 14-a care alimentau de 10 ron…evident nu ei, ca doar erau oameni “grei” chemau baietii de acolo sa se ocupe de masini…
        poate ati dus-o bine o perioada, datorita contrabandei cu combustibil si inainte de revolutie pt ca mai treceati la sarbi ca sa faceti “un smen, ceva” ca doar stii expresia…de produs, ce rahat produceti voi acolo (in afara de civilizatie si bun-simt) ca sa vreti autonomie mai mare?
        …ar fi interesant sa vezi cate din curvele alea din bucuresti sunt autohtone si cate sunt aciuate de prin toata tara (inclusiv banatul vostru imaculat)
        asa ca nu e cazul sa te basici la articole de genul asta si sa accepti realitatea ca in intreaga tara sunt oameni de toate genurile, nu sunteti voi mai civilizati, mai destepti sau mai frumosi decat restul, ci poate doar un pic mai aroganti.

        iar la chestia cu “emblematic roman”, prefer unul realist ca el, decat un cacacios ca tine.

      1. nu ms. prefer sexul mai slab (si opus). Chiar n-ai nimic altceva mai bun de facut decat sa imi cauti mie literele scapate prin text ? Daca nu, iti sugerez sa ne faci un bine si iti dai un sepukku.

      2. Exact asta voiam si io să-i zic. 😀 Ceea ce uneşte o naţiune este, în primul rînd, limba comună. Românii scriu “scumpi noştri” întotdeauna cu doi de “i” la “scumpi”. Ba chiar unii, ca să fie mai siguri, mai fut un “i” în plus şi la “noştri”. 😀 Deci, limba română e grea. Decît s-o-nveţi, e mai uşor să pleci, în plm, în “Ungaria Mare”. 😉

      3. “Exact asta voiam si io să-i zic. 😀 Ceea ce uneşte o naţiune este, în primul rînd, limba comună”

        Pe care ti-o dai tu in cur ? Sau i-o dai la nea vlad scoabea ?

        sfat: jet lee.

  9. ,,Daca era ceva de capul lui acum era capitala nu un oras care asa cum ai spus si TU este idealul tarfelor ieftine”

    asa trebuia sa sune

  10. Problema este urmatoarea cu Timisoara: In Banat se mananca foarte prost – grasimi, alcool, carne multa, etc. E oarecum normal ca populatia din acolo sa fie mai redusa decat restul romanilor deoarece ar fi avut nevoie de mai multe vitamine pentru a ajunge oameni destepti… Prin Alimentatia nesanatoasa se explica totul, sa stii!

  11. Prin determinismul absurd inventat de tine, unde corelezi o ştire de otv cu o stare generală a unui întreg oraş, demonstrezi doar că eşti frustrat.

    Banatul n-o fi tocmai fruncea, dar tu sigur eşti în buricul nespălat al pământului. Însănătoşire grabnică!

  12. @Argeseanul
    Bai asta (ca sa fiu pe intelesul tau), nu te duce neuronii! Am scris mai sus de ce este Bucuresti capitala. Altminteri Iasul ar fi fost capitala, un oras cu zece clase peste Bucuresti si cu populatie pe masura. Nu e TM un oras asa cum se pretinde, dar toti sudistii (aia din sudul tarii, mai exact oltenii), vin sa faca facultate in TM. II deosebesti de la o posta. Se comporta norma (pentru voi) ca mie mi se face rusine de ei. Si ma intreb cum de nu isi dau seama cad de strident se comporta.
    Inca ceva|: TM e plina de moldoveni si olteni. Oare de ce? Din fericire majoritatea au ajuns aici pe vremea urbanizarii socialiste si s-au adaptat de atunci.
    Lasand la o parte nationalismul local, care si mie mi se pare o neghiobie, Timisoara alaturi de Sibiu ar trebui sa fie un etalon urbanistic pentru romani.

    1. @ alexandru
      cine dracu crezi ca sta sa-ti citeasca tie kkturile.du-te si sugeo la banatenii tai care probabil te-au adoptat dupa strada si nu pt k le era mila de tine,ci doar sa te manipulezela de tine,ci doar sa te manipuleze

  13. Incerc sa te urmaresc de vreo luna, dar, in intreaga mea prostie, am ajuns si mai prost. Nu stiu cum de te citesc atat de multi, fiindca prea stai mult timp cu diverse in gura. Am crezut ca, macar daca nu esti vreun destept, sa scrii mai “destept”. Am crezut! Da “delete blog” si daca mai vrei sa scrii, mai ia lectii de vocabular si buna crestere, in primul rand.

    1. Ia pula!!! Proștii nu au ce să caute aici, dar să mai și comenteze…Te-ai emoționat la vederea cuvintelor ”floci”, ”coaie”, ”pula”? Ești genul de băiat pe care babele îl adoră? Ești un filfizon care te beși în cadă ca să simți aroma bășinilor mai bine? IA PULA ȘI DU-TE! Nu o să-ți simtă nimeni lipsa, în toată prostia ta…

  14. stiam eu de ce ajung si-n pch numa’ sa va mai arunc cate o muie. lua-v-ati enclava-n carca sa va duceti cu ea la viena si-n locul vostru sa ramana un pic de abis!

  15. Vezi ca esti prost? Sunt bucurestean get-beget, si nu am nici o intentie sa ma mut nici la Timisoara, nici la Braila, nici la Iasi! De asemenea, vezi ca esti prost? Nu faceam referire la oras, ci la limbaj! Vad ca si tie iti place sa stai cu diverse in gura!

  16. da de cand imi doream eu sa zica cineva asta in gura mare, da ce mult ma bucur eu cand mai da cineva cate un capac la astia mai civilizati decat civilizatiile superioare……No..crezi ca intind coarda daca sugerez si Sibiul???

    1. normal ca acum este pe lista si Sibiul ca doar a fost Capitala Cultural Europeana…daca era Bucuresti toata lumea era multumita nu? Va mai mirati ca totul merge cum merge in tara asta. Normal ca daca noi nu suntem uniti si ne vorbim de urat unii pe altii si ne injuram nu o sa ajungem nicioadata sa fim ca o tara civilizata din Uniune. Nici mie nu imi plac multe orase, dar pentru asta nu inseamna ca trebuie sa injuram pe cei din orasele respective si sa vorbim urat despre ei.

  17. fratele lu’ sora 13, daca eu vad ca sunt prost sau daca asta de-a scris postul vede ca-i prost? daca mi te adresai, n-am sugerat ca n-ai fi bucurestean, fie el si get-beget. de fapt, n-am sugerat nimic in ceea ce te priveste. sincer, nici nu ajunsesem la comentariul tau, au fost destui prosti inaintea ta. si mai da-te si-n pula mea, fix get-beget!

    1. se presupune atunci ca vom aveam voie sa folosim si noi expresii licentioase de genul “bucurestean in timisoara vezi numai la gratar” sau “cacatii leviteaza in jurul bucurestiului precum bolovanii in juru saturnului”… eh ce zici ? Oricum, momentan legea nu pedepseste prostia muica, asa ca daca esti prost, semnalizeaza mai vartos sa ne cacam si noi aici in timisoara (care n-are legatura cu romania in afara de una prin care restul tarii suge din banii trimisi de noi la bucuresti) de ras, pe tine si neamul tau de analfabeti inapoiati mancatori de banane.Esti la fel de civilizat ca un babuin, si aproximativ la fel de inteligent ca un organism unicelular.

      Asa iti iau EU mortisori in pula, rebut de ADN uman ce esti. 🙂

      1. Ceau(=salut),

        Vad ca-ti place sa-ti irosesti inteligenta si civilizatia luandu-te gura-n Ceau(=pula)cu mine pe-aci.
        Se te Ceau(=futa) turcii!

        Ceau(=pa)!

  18. Aici nu este vb de Timisoara ci de Ardeal in general si in particular de unul de la Cluj.
    Ce a facut el, ne-a transat pe toti bucata cu bucata ,ne-a ambalat in pungi si ne-a dat la caini(a se citi fmi). Evident, va fi prins, dar pina atunci noi suntem in pungi….si dupa, vom fi tot la fel.

  19. :)) mantzy mata`i proasta…aradu` si hunedoara nu`s in banat.. Mai uita`te si tu pe harta Romaniei, aia din care face parte si Buciurestiu` tau…ca mai exista si alte locuri decat sinaia si mamaia;)
    dava`n pula mea de inapti…mai lasati si voi nasu` jos sa vedeti ca va taraiti numa` prin cacat…

  20. Mai asta, care ai tu blog aici. Spui tu asa: “Ceea ce uneşte o naţiune este, în primul rînd, limba comună.” Putem sa ne dam seama ca esti de o inteligenta superioara. Elvetia cum rezista domnule cu 4 limbi? In Austria se vorbeste austriaca si in Germania germana?
    De ce ne globalizam domnule? Fiindca invatam toti limbi straine si in special engleza?
    Pana data viitoare gandeste-te care este factorul de coeziune al unui stat si cum se realizeaza o uniune de state! Daca nu stii iti voi da raspunsul. Sau intreaba-l pe Stalin, “intelectual” sofist ce esti!

    1. Coae, io vorbeam de NATIUNI, nu de STATE. De-aia auzi tu mereu sintagma “statu’ elvetian”, da’ niciodata “natiunea elvetiana”. Cit despre Germania / Austria, Hitler ii convinsese ca sint o singura natiune, si pareau foarte fericiti. Da’ ma rog, ar mai avea o sansa cu Mazare asta, vad ca vine puternic pe turnanta. Poate-l aleg presedinte si unii si altii, ca si noi pe Cuza la 1859. Vezi ca e-n cartea de istorie. 😉 Cit despre invatatul limbilor staine, EXACT asta ziceam si eu: voi invatati englezo-americana asta de cacat (ca sinteti departe de Shakespeare, asta-i cert) pentru ca romana-i mult prea complicata pentru nivelul vostru intelectual. Si dup-aia va “globalizati”, ca prostia la gramada e mult mai usor de globalizat decit individualitatea inteligenta. P.S.: Si vezi ca ca io nu-s asta cu blogu.

      1. mie-mi place de tine. esti prost, da semnalizezi nu gluma. :)) taica, inainte sa deschizi clontu, fa bine de te informeaza inainte. Faptul ca aici, in tm nu se vb doar romana de balta si se vb si croata,bulgara,ceha,maghiara,germana si engleza n-are nici o legatura cu globalizarea, idiotul satului… de fapt, nu stiu ce legatura ai tu cu viata ? nu-ti dai glont mai bine ? asta ca sa nu ma leg de “supranumele” tau “daddy cool” ca dam in din alea cu demagogie si alte chestii greu de intales pt dibla ta. asa ca fuck off faggy fool…

  21. @thedark: Cel mai strident indiciu al prostiei e lipsa de umor, de (auto)ironie. Acum reciteşte-ţi şi tu toate toate comentariile de mai sus. Punct.

    1. pareri despre orice poate sa emita orice individ, la fel cum orice individ poate sa considere ca ce emite el, e adevarat. In traducere libera: nu mai manca ciuperci halucinogene ca ataca “circuitele”.Cat despre parerea TA & cat de lipsite sau nelipsite de umor sunt comentariile mele sau ale unui tert, e la fel de neesentiala cum e si capitala pentru partea de vest a tarii.

      Ca sa mai parafrazez pe cineva: There are as many oppinions as there are assholes in the world. Capisci ?

      PS:
      Stupidity:
      a poor ability to understand or to profit from experience
      a stupid mistake
      stupid – lacking or marked by lack of intellectual acuity

      Spuneai… ca ?

      Te rog mult, inainte de a deschide gura incearca sa te informezi si sa nu mai faci pe “desteptu” pt ca starea asta de stiu eu mai bine e foarte caracteristica romanilor. Plus ca habar n-ai tu ce inseamna globalizarea… ca sa fiu cel putin bland in exprimare. Si vreau sa completez cu faptul ca a vorbi mai mult decat 1 limba si aia prost (“coae”), prefer sa vorbesc 3…

      Punct

      1. @thedark: Fii atent, boule!

        1. In limba engleza (ca presupun ca pe asta ai vrut s-o experimentezi in randurile in care te faceai de cacat mai sus) se scrie “OPINION”, nu “OPPINION”. Ca-n romana, e simplu. Nu te mai caca pe tine, deci. Oi vorbi tu trei limbi straine, dar de scris se pare ca nu prea scrii nici una.

        2. Cat despre semnificatia profunda a acelei replici, e chiar si mai idioata decat greseala ta de copil care n-a facut engleza la scoala. Cine e autorul ei, apropo? Prietenul tau de la vremea respectiva?

        3. Oamenii inteligenti nu comenteaza pe bloguri. E o axioma. Marsh la cacat!

      2. 3. Automatic te-ai inclus si tu in axioma respectiva.

        2. Nu chiar. Daca vrei sa afli cine cauta pe “gugle”

        1. Da-ti ghioamba cu vlad ti-ontepes, ca vad ca iti place sa cauti greseli de ortografie teribil de tare, cam la fel ca la americanii aia imputiti de pe youtube care vor sa demonstreze ca sunt deosebit de maturi si “culti” la 16 ani si se pun sa purice comentarii dupa greseli de ortografie.

        Serios ca esti trist asa ca mergi si suge o pula sa te inviorezi 🙂 Vizavi de cacat, am veni la cacat, si drept urmare, ma sterg cu parerea ta la cur.

  22. @thedarq: Ba, da’ tu esti chiar perseverent. Deci te dai mare lingvist pe-aici si faci o greseala de clasa a sasea intr-o limba pe care o stie si bunica-mea, apoi mai ai tupeul sa si raspunzi. Read my lips, sfertodoctule: TU NU STII ENGLEZA. Ai facut o greseala care nu se face. Si nici macar n-ai incercat sa ma convingi ca ai batut gresit fara sa vrei, fraiere.

    Cat despre includerea mea in axioma respectiva, esti din nou bou. Daca n-ai observat, eu sunt autorul blogului. Din pacate, asta ma obliga cumva sa raspund unor idioti ca tine. O fac doar cand idiotii sunt insistenti in prostia lor. Tu, de exemplu, ai comentat la articolul asta de 10 ori. Ergo, esti un comentac prost si incet, ca toti banatenii, ardelenii, sau cum plm va zice voua.

    1. si cine pula mea oi fi tu sa incerc sa te conving ca am facut o greseala de dactilografie ? basescu ? Mai du-te tu frumos in pula mea si incearc sa povestesti cuiva cui ii pasa ca tu CREZI ca esti mai miserupist, deci obligatoriu mai “cul” decat tot universul. Si apropo, de unde ai tras concluzia ca sunt mare lingvist ? Am zis doar ca vorbesc mai multe limbi ignorantu pulii. In mintea ta e sinonim ? Daca da, te sfatui sa iei frumos dex-u sau sa mai dai odata bacu, si de data asta sa nu mai dea ma-ta bani la profi sa-l treaca pe “puiu Goe”.Mda ?

      Segundo: Nu te obliga nimeni sa comentezi nimic, numai daca vrei sa arati cat esti de limitat.. AGAIN ! De comentat comentez pt ca vorbesti aiurea A)despre chestii care te depasesc B)in necunostinta de cauza. Adica in traducere libera te-a luat gura pe dinainte figurant de bucurestiu pulii. Jet.

      1. Vaai de plua mea! “TE SFATUI”?! Bai, agramatu’ pulii, m-am prins: semidoctul urban de Banat provine dintr-un taran prost din Mehedinti, plecat la facultate in Timisoara. Unde a prins un loc cu taxa, desigur, platit cu greu de batrini din pensia de CAP. Ba, tu esti cea mai obraznica sfidare la adresa inteligentei si bunului-simt din cite s-au perindat pe-aici. Ceea ce nu-i putin, recunosc. Ce limbi sa vorbesti tu ma, tristule?

      2. Amandoua sunt acceptate “te sfatui” si “te sfatuiesc”. Mai pune mana si mai citeste…

        PS: Sunt nascut in Timisoara, din parinti timisoreni.Cat despre bunul simt, mai bine nu deschideai gura… Esti un nesimtit banal, de care e plina toata Romania. Genul ala infect si arogant. Esti vai de “plua” ta, asa cum spui.

  23. @thedarq: deci dupa ce te-ai facut de cacat la engleza ai reusit sa te faci de cacat si la romana, da? In franceza stii ceva? 😀

    PS – Unde ma-ta-n cur sunt acceptate amandoua, ma? :)) In Dictionarul Banatzeano-Roman?

  24. Hai sictir Miticilor! S-a umflat orezul in voi? Daca va lasa Ardealul si Banatul ati belit-o.Asa ca: ciocu’ mic si joc de glezne!!!

  25. Na, asta e parerea ta, cred ca pot sa traiesc cu asta. Nu e nici prima, nici ultima generalizare. E o realizare sa apara Banatul la stirile de la ora 5 odata pe luna, intram la concurenta cu oltenii si moldovenii care injunghie/violeaza/omoara zilnic. Probabil ca pentru un student la medicina, cu o viata plina si senina si satul de furat femurul din cimitir, se gasesc alte metode. Ispita-i mare cand umbli toata ziua cu mana pe cadavre si organe. Dar, just for the record, nu erau timisoreni. Iar caminul de Medicina are o adevarata istorie in evenimente de genul.

  26. thedarq e genul de om caruia i s-a parut spiritual sa spuna: “Sfat: Jet Lee!”. Haios, nu? Suuuper chiar. Stie si multe limbi. In cur. Probabil apropiatii ii spun “Trafalet”. Sau “No, Trafalet”.
    Iti dorim sa te futa cainii din Giurgiu, thedarq. Si sa nu te sune dup-aia.

    Si aluia cu “Traiasca Ungaria Mare” ii dorim cancer, insotit de bube in cur si maini prea scurte ca sa se scarpine.

  27. daca se uita un extraterestru la noi ce intelege?
    europenii au ce au cu americanii si invers
    romanii cu ungurii
    romanii cu romanii
    oltenii cu ardelenii
    elevii de la liceul X cu elevii de la liceul Y
    angajatii de la firma Z cu cei de la firma Y
    angajatii din departamnetul A cu cei din dep B
    toata lumea uraste pe toata lumea
    toata lumea are o parere despre toata lumea
    daca sunt 3 prietene ,inevitabil 2 o barfesc in absenta pe a 3 a, intr-un final una este exclusa
    dupa un timp in lipsa “dusmanului comun” se cearta intre ele
    fanii echipei C ii rup in bataie pe fanii echipei D ( de fotbal bineinteles)
    la intrebarea DE CE? am un singur raspuns: SUNTEM OAMENI.

  28. mi-a placut o faza:
    cineva te intreaba tu cine esti?
    raspuns: Sunt X
    nu acela este numele tau,repet tu cine esti?

    raspuns: sunt “ardelean”
    nu asta este zona unde te-ai nascut,repet tu cine esti?

    raspuns: sunt femeie-asta e sexul, sunt inginer-nu asta e profesia

    si tot asa…………
    cine vrea sa inteleaga ,intelege
    si daca nu revin pe limba voastra ca o stiu , ce pula mea….

  29. M-am nascut in Timisoara si va spun o chestie: nu exista un oras in Romania care sa fie mai civilizat ca celelalte. Suntem toti o apa si-un pamant, chiar daca vorbim dialecte mai mult sau mai putin diferite. Cand cineva dintr-o tara cu adevarat civilizata vede ca la el in oras a avut loc o crima comisa de un roman, nu o sa se intereseze din ce parte a Romaniei provine. Impartim aceeasi reputatie, chiar daca suntem din Banat, Ardeal sau Moldova.
    Am observat ca in Timisoara s-a dezvoltat un adevarat cult al urii fata de capitala si nu inteleg de ce. Credeti-ma pe cuvant totusi ca ai nostri nu-s deloc mai buni decat ai vostri. Eu urasc pe toata lumea fara discriminari, chiar daca sunt din Bucuresti, Constanta, Suceava sau din blocul de vis-a-vis. Dupa cum zicea Tom Araya:
    I hate everyone equally
    You can’t tear that out of me
    No segregation, separation
    Just me in my world of enemies

  30. @romanas
    Ai demonstrat doua lucruri:
    1. Esti atat de redus incat nu stii cum se constituie si distribuie bugetul de stat. Daca ai sti ai intelege de ce unii muncesc si nu au, iar altii freaca menta, merg la vot si totusi au.
    2. Esti atat de prost incat ai descoperit gaura la covrig. Omul este liber sa alimenteze cu cat vrea, si nu cred ca esti in masura sa judeci dupa aparente.

  31. io sunt curva aia neagra care-l cacai pe manti asta. ma dusei io ici ishia sa ma revergorez in lanu de praz si ce sa vezi: acolo o satra intreaga de tigani borati care ieriea iei. io le-o supsei la toti, inghitii fiecare picatura si dupa aia il cacai pe asta, destept nevoie mare, acuma scrie si pe la internet vad. te pupa curva aia proasta de mata si toti tatii tai aia negrii ca gaura din capul tau.

  32. pai asa se intampla daca toti olteni si moldoveni jegosi vin in timisoara ia sa plece toti inapoi in minunatele lor orase sa vedem atunci ce se intampla. :))) olteni jegosi si complexati :))

  33. sa inteleg ca esti oltean patriot :)))
    da timisoara e (din pacate) in romania ma bucur ca sti atata geografie. dar daca tot vb atat de timisoara de ce dracu veniti toti olteni in timisoara ???? la faculta sau la servici sau la cersit sau la ce veniti dar continuati sa veniti stai dragilor in satele voastre fara apa calda si canalizare si roadeti-va negru de sub unghii si nu mai veniti in Tm. si da voi veniturile sunteti cei care faceti orasul de rusine voi cu educatia voastra pardon adica needucatia voastra stricati un oras care nu este facut pt niste olteni jegosi si moldoveni prosti

  34. … am remarcat un fenomen… in orice hotel cei nemultumiti de conditii, sunt cei care acasa nu isi permit sa aibe avel nivel de confort…
    … daca faci facultatea in strainatate, cei suparati pe sistemul de invatamant si pe civilizatia de acolo, sunt cei care provin localitati cu mult sub nivelul de cultura de acolo…
    … bunicii/ parintii banatenilor din zilele noastre au trait/ copilarit alaturi de atatea etnii diferite si au avut numai de invatat, nu se injurau sau alte forme de manifestare a inferioritatii…

  35. ba, ce-i drept banatenii au o ingamfare a lor tipia si traditonala, dar cat despre cum descrii orasul, gresesti. doar pt. ca aia se “contamineaza”” inseamna ca de fapt se integreaza ca lumea in zona aia. adica si tu daca te duci 10 ani in america te intorci schimbat, fara doar si poate, si la mentalitate si la corp si la tot ce vrei tu. acum ca aia se integreaza si cu partile rele ale societatii, plm, asta e, nu suntem facuti perfect. cat despre faza cu infractiunile, io is din BV si acum 2 ani au fost niste atacuri care s-au lasat cu omoruri la o casa de amanet si una valutara, astea fiind facute de unu din Basarabia. asta nu inseamna ca BV e micul Chicago pt. Al Capone-ii de peste Prut, nu?

  36. daca chiar vrei sa vezi o contaminare d-aia de-ti vine sa-ti bagi pula in ea, incearca sa discuti cu transilvaneni indiferent de unde, crisana, maramures, ardeal, care au trait de pe la 7-10 ani la sudisti. sa vezi acolo contaminare de tot pisatu’ mane. nici nu zici ca mai sunt de peste munti.

  37. What i don’t understood is if truth be told how you are now not actually much more neatly-preferred than you might be right now. You are so intelligent. You already know therefore significantly on the subject of this matter, produced me in my opinion consider it from a lot of numerous angles. Its like men and women aren’t fascinated unless it’s one thing to accomplish with Girl gaga! Your individual stuffs outstanding. All the time deal with it up!
    See this: zobacz, http://abets.szczecin.pl

  38. �onią. – Tam, wpośród harów natomiast trosk, zaś między
    zabawy, Umów mnie – wyartykułował http://Www.jaunted.com tylko i wyłącznie.
    – Z kim? – wybałuszył
    oczy zdziwiony Arnold. – Z niezadowolonymi. Wniwecz
    obojętne, który mi zbytnio gadzinę zapłaci.
    W oczach innego
    Krzyżaka rycerz dostrzegł adoracja. Oto chybka postanowienie.
    – Wiecie, damy – Arnold oczekiwał na w znacznym stopniu
    ukontentowanego.
    – Korzystnie się stanie, jakim sposobem straszydło bezcześcić owo lokalizacja przestanie.
    Godziwy owe twierdza, polubiłem go,

  39. Bez wątpienia Belle cóż. Śmiałe kubki, budynie, Belle bryłki
    rosołowe, kaszki itp to podobnie chemia. Zaś czerpiemy podpiłowuje zaś owe rytmicznie.
    Składy słodyczy również nie zatwierdzają perfekcyjne.
    Jak mówią lody owo sama chemia, oraz ego odkrawa lubię i dodatkowo Belle jadam.
    Mniemam, że drugie tygodnie takiej diety mi nie zaszkodziły Belle, oraz pomogły nieco
    bezboleśnie wpakować się w nieznany jednostka odżywiania.

  40. We’re a bunch of volunteers and starting a new scheme in our community. Your web site provided us with valuable information to work on. You’ve done
    a formidable process and our entire group can be grateful to you.

  41. I don’t know if it’s just me or if everyone else encountering problems with
    your website. It appears like some of the text within
    your posts are running off the screen. Can somebody else please comment and let me know if this is happening
    to them too? This may be a issue with my browser because I’ve had this happen previously. Many thanks

  42. I’d like to thank you for the efforts you have put in
    penning this blog. I really hope to see the same high-grade
    content from you in the future as well. In fact,
    your creative writing abilities has motivated me to get
    my very own website now 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published.