Clicky

The Good, the Bad and the Ugly

The Good, the Bad and the Ugly

Cultura americană a primit unele lovituri grele în decursul timpului. De la Le Big Mac-ul francezilor până la înfrângerea ( în mai multe rânduri) a Dream Team-ului ( echipa de baschet a SUA) la Olimpiadă, europenii au demonstrat că pot fi mai buni în domenii în care cei de peste ocean se socoteau stăpâni. Dar probabil cea mai mare victorie a europenilor a venit în cinematografie, unde tradiţionalul western american a fost surclasat. La începutul anilor ’60, studiourile italiene au început să producă western-uri cu buget limitat, filmate, în general, în deşerturile Spaniei. Atunci s-au născut celebrele (acum) western spaghetti, al căror cel mai de seamă reprezentant e regizorul italian Sergio Leone. E adevărat, western-urile italienilor nu au schimbat mai nimic din reţeta tradiţională (americană) a genului. Dar, fără îndoială, au îmbunătăţit produsul.

Bunul, răul şi urâtul, film căruia i-am dat (pe nedrept) titlul în limba engleză (originalul era, de fapt, Il buono, il brutto, il cattivo), este probabil cel mai cunoscut western şi, spun unii specialişti, cel mai reuşit. Regia spectaculoasă a lui Sergio Leone nu este întrecută decât de muzica de excepţie a lui Ennio Morricone. Poate că niciodată nu s-a mai întâmplat ca o coloană sonoră să aibă o asemenea contribuţie la reuşita filmului şi un astfel de succes ea însăşi. Vă garantez că, după ce veţi fi văzut filmul, tema muzicală vă va rămâne în minte pentru mult timp. În ceea ce priveşte acţiunea, filmul este un western tipic, o poveste pentru băieţei, băieţi şi bărbaţi (ceea ce, să recunoaştem, e cam tot aia). Dar realizarea de excepţie face din el un film recomandabil tuturor cinefililor, indiferent de sex. Acţiunea se petrece în America, în plin război civil. Dar nu vă speriaţi, războiul e doar un pretext, cei trei eroi ai filmului nu se sinchisesc prea tare de el. De altfel, chiar în descrierea de pe afişul filmului, sub titlu, se spune : “pentru trei bărbaţi, Războiul Civil nu a fost un iad; a fost antrenament”. Mă abţin să vă povestesc desfăşurarea acţiunii, vă dau însă două motive pentru a-l urmări : 1) aveţi ocazia să vedeţi un Clint Eastwood foarte tânăr şi în mare formă şi 2) scena finală, cea a confruntării celor trei rivali într-un cimitir părăsit, e considerată una dintre cele mai bune secvenţe “cu împuşcături” din istoria cinematografiei (Tarantino însuşi a numit-o aşa), fiind imitată şi parodiată de nenumărate producţii de la Hollywood. Scena se termină şi cu o replică pe măsură, dată de Blondie lui Tuco, cel căruia în prealabil îi descărcase arma : “You see, in this world there are two kind of people, my friend : those with loaded guns and those who dig. You dig.”

În concluzie, Bunul, răul şi urâtul este un film cu coloană vertebrală, cu cap, dar mai ales cu coaie. Enjoy it!

0 thoughts on “The Good, the Bad and the Ugly

  1. “Bunul, Raul si Uratul” si “Pentru cativa dolari in plus” sunt cele mai tari filme din istorie. Ma uit la ele de 25 de ani si tot nu ma satur.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Intrebare de siguranta *