Spune-mi ce labii ai ca să-ți spun cine ești

Vine o zi în viața oricărui bărbat în care realizează că (contrar a tot ceea ce credea el când încă se culcase nu cu un număr de femei, ci cu o cifră de femei), puțele fetelor (zise și pizde într-un limbaj pe care-l vom repudia pe acest blog intelectual) sunt mult mai diferite între ele decât cele ale băieților. Deși diferă prin formă și mărime, puțele băieților sunt, în esență, previzibile. Același tip de organ, nimic surprinzător. Pot fi puțe mici, medii, mari, urâte, frumoase sau acceptabile, dar niciodată nu te vei uita la o puță de băiat și vei exclama: ”Sfinte Terente, ce dracului e chestia aia?!?”. Experiența te învață că puțele de fete, pe de altă parte, se împart într-o grămadă de categorii, un număr infinit de categorii chiar, căci oricât de experimentat ar fi un bărbat, se zice că mereu va descoperi o pizdă atât de ciudată încât își va da cu palma peste frunte și va decreta întocmai ca țăranul lui Marin Preda, în sinea lui sau cu voce tare (în funcție de cât de beat e), că, deși le privește chiar în acele clipe de la o distanță infimă, ”asemenea labii nu există!” Dar să le luăm pe rând:

A. Labiile de om - Deși au mici diferențe de design și de raportare la curbura picioarelor, puțele din imaginile 2, 6, 10, 13, 14, 17, 19, 20, 22 și 24 sunt genul pe care un bărbat poate pretinde, cu siguranța de sine a unui Casanova la început de carieră, că le cunoaște. Acoperite de labiile superioare, labiile inferioare șed cuminți la locul lor, timide și demne în rolul lor mai important, de protecție a chestiilor dinăuntru. Fiind cele mai comune tipuri, deci cele mai plictisitoare, o să le numim simplu labii de om. Posesoarele lor sunt genul de tipe relaxate și medii care nu vor ajunge niciodată mari scule prin vreo companie, dar au șanse ca un bogătaș mai conservator să le ia de nevastă. Deși nimeni nu și le dorește la aventuri de-o seară, fiind extrem de plicticoase, labiile de om sunt genul care se iau de nevastă. Labii simple, sincere, fidele, care nu-s atât de sclipitoare încât să-ți amuze prietenii și să te mândrești cu ele în oraș, dar fac treabă prin casă.

Exemple de celebrități cu labii de om: Elena Udrea, Elisabeta Polihroniade, Fuego

B. Labiile ”urechi de vacă” – Caracterizate, la modul general, prin dimensiunile exagerate ale labiilor inferioare, labiile tip urechi de vacă au și ele mai multe subcategorii:

- labiile petardă, care par rezultatul relelor făcute de niște copii inconștienți care au aruncat cu o petardă în puța la vecina de la patru și aceasta a explodat, rezultând o formațiune proeminentă ce iese din mijlocul ei (vezi 8, 16, 18)

- labiile de ASE-istă cunoscute și ca ”gură de Predator”, cu cele superioare depărtate una de cealaltă de la suprasolicitare, care se deschid ușor ca și cartea care se deschide acolo unde este citită mai des, lăsând să se vadă măruntaiele (vezi 5, 23, 27, 28)

- labiile de slăbănoagă crăcănată, cu care îți dai seama că ai de a face atunci când îți intră toată palma făcută căuș între picioarele fetei atunci când ea stă cu ele apropiate, tip de labii de evitat, deoarece de obicei se manifestă printr-o lărgime deosebită a gurii de intrare dublată de un volum neașteptat de mare (vezi 12)

Exemple de celebrități cu labii petardă: Sandra Izbașa, Andreea Crețulescu, Ecaterina Andronescu
Exemple de celebrități cu labii gură de Predator: Cătălina Ponor, Monica Tatoiu, regina Angliei
Exemple de celebrități cu labii crăcănate: Monica Columbeanu, Keira Knightley, Elisabeta Rizea

C. Labiile de tip ”Dodoașcă” sau labiile cu buric – Cu niște labii superioare exagerat de grase, ca niște gogoși, această categorie e deseori marcată prin ușoara înfundare a uretrei, fapt ce dă senzația de un al doilea buric (vezi 30). De asemenea, au o particularitate a gustului: forma concavă favorizează reținerea de urină în pliuri și puța va fi mereu, chiar și la 10 minute după duș, ușor sărată sau chiar mai mult sărată. Incidența acestui tip este, de cele mai multe ori, în strânsă legătură cu greutatea tipei, fiind aproape nelipsită la grase. Totuși, când o tipă slabă deține acest tip de labii, se va considera un caz excepțional și lăudabil.

Exemple de celebrități cu labii tip dodoașcă: Teo Trandafir, Simona Pătruleasa, Cetin Ametcea

 

Revin într-un episod viitor cu împărțirea labiilor în funcție de mărimea interiorului acoperit, de gust și de culoare.