Politică externă pentru cocalari care știu ce-i aia social media dar nu știu ce-i aia lume, în general

Acest blog a cunoscut, în ultimele zile, un succes nemeritat. Adică nu-l meritați voi, ăia care l-ați descoperit abia acum. Parțial, succesul se datorează a două posturi despre Facebook care au plăcut cocalarilor și oamenilor normali în egală măsură. De ce? Pentru că erau pe înțelesul tuturor, pline de generalizări stupide și neargumentate și unul dintre ele făcea femeile proaste și curve. Noi, cocalarii, apreciem genul acesta de analiză. Desigur, de îndată ce abordez un subiect mai serios (și, evident, mai important), traficul va reveni acolo unde era, la mia (hai, o mie jumate) de unici amărîți pe zi. Dar nu mă dau bătut așa ușor. Mi-am dat seama că, pentru a capta atenția cocalarilor, trebuie să recurg la parabole. Uhm, nu la parabole, stai așa… Adică să le dau exemple similare cu noțiunea pe care vreau să le-o explic, dar din sfera lor de cunoștințe.

Luăm, așadar, politica externă a SUA, în lumina celor întîmplate zilele astea în Afganistan (unde niște soldați americani s-au pișat pe cadavrele cîtorva insurgenți afgani), dar și în lumina celor întîmplate în ultimii 50 de ani. Ce face SUA cu țările subdezvoltate este ce-aș putea face eu cu Adrian Ciubotaru. Iată cum.

Exemplul 1 (în care explic că SUA urmărește să fure resursele respectivelor state pretinzînd că le ”cumpără” cu o marfă lipsită de valoare. Adică vrea petrol și la schimb nu le dă bani, ci democrație.)

Deci îl avem pe Adrian Ciubotaru, care este sărac cu duhul și n-are nici un talent evident. Eu, pe de altă parte, sînt foarte bogat sufletește și intelectualicește, dar am nevoie de ceva ce are Adrian Ciubotaru. Nu pentru că eu n-aș avea neapărat, ci pentru că vreau MAI MULT din chestia aia și m-am gîndit că Adrian Ciubotaru oricum n-are ce face cu ea. Plus că eu poate dau bani pe chestia respectivă, iar Ciubotaru șade pe un zăcămînt nenorocit. Dar ce dracului are Adrian Ciubotaru și m-ar putea interesa pe mine? Pula mea, biscuiți. Deci eu vreau biscuiții lui Adrian Ciubotaru, plus celelalte nimicuri pe care le primește el ca să se prostitueze, așa că mă duc acasă la Adrian Ciubotaru și îi zic:

- Prietene Adrian Ciuhondaru, uite ce e. Eu am venit aici și vreau o parte însemnată din biscuiții, sucurile, șervețelele, memory stick-urile, scobitorile, gelurile de duș și prezervativele (de fapt prezervativele le-aș vrea pe toate, tu n-ai ce face cu ele și chiar dac-ai avea nu meriți să fii protejat de boli) pe care tu le primești de la clienți ca să le sugi pula public, pe blog. Vrei?
Și Adrian Ciubotaru zice scărpinîndu-se în nas:
- Toate bune și frumoase, cum zice Coelho în Alchimistul pag. 35 paragrafu 5, dar tu ce-mi dai la schimb?
- Băăă, boule, îi zic eu, la schimb eu te învăț pe tine să scrii. Ei?
- Hmmm…
- E bine, îți zic eu. Ce, nu ți-ar plăcea să știi să scrii?!
- Eu m-am descurcat și cu cît știam pîn-acu.
- Taci că ești prost, n-ai păcălit pe nimeni! Ia dubița asta și umple-o cu Prigat și Belvita start.
Și el o umple și pe urmă zice cu impertinență:
- Și-acuma învață-mă să scriu.
- Stai, bă, tu crezi că-i așa ușor? Tranziția de la limbă de lemn la peniță fină se face în timp. Ai răbdare și ia aci, citește cu adevărat niște cărți, nu doar rezumatele de pe Wikipedia. Trebuie s-o luăm încet, să-ți schimbi anturajul, să nu mai rîgîi cu Arhi la petreceri cu bere de la sponsori, să nu te mai gîndești la Andressa cînd te masturbezi (sau invers), să umbli cu oameni care știu să scrie, ca să te obișnuiești cu mediul, etc.

Sanchi! Evident că io nu-l pot învăța pe Ciubotaru să scrie. Așa cum americanii nu-i pot învăța pe afgani să fie democratici.

Exemplul 2 (în care explic cum SUA înarmează țările subdezvoltate și pe urmă le atacă pentru că de ce mama voastră aveți, bă, arme?!)

Să presupunem că nu-l conving pe Ciubotaru cu vorba bună și totuși vreau biscuiții ăia. Acum va trebui să-i dau lui Ciubotaru ceva care chiar îl interesează și să întrețin o tranzacție corectă. Ce l-ar putea interesa pe Ciubotaru ca să se simtă mai șmecher? Păi, niște coaie, normal. Sau măcar unul. Așa că-i zic:
- Prietene Adrian Cizmodaru, nu vrei să-ți dau două coaie de la mine? Eu am oricum vreo treișpe iar tu deloc. Dar te costă 190 de pachete de biscuiți și patruzeci de baxuri de sucuri per coi.
Și Ciubotaru vrea, normal, așa că tîrgul are loc. Doar că eu nu-s mulțumit cu biscuiții și sucul primite, că se termină repede, plus că marfa pe care o plătești nu are gust la fel de bun ca aia pe care o furi. Nu mai zic că mă cam deranjează că acum Ciubotaru are coaie. De cînd cu testiculele aproape că scrie ca un bărbat prost, nu ca o femeie proastă. Și le zic blogărilor:
- Bă, mă scuzați, dar l-ați văzut pe Ciubotaru, are coaie și ne amenință pe toți. Trebuie să rezolv asta. Știu că eu am făcut-o, dar nu e bine să dai oamenilor coaie, plm. Am greșit! Ups!
Și mă duc și-i distrug coaiele lu Ciubotaru, apoi îi iau biscuiții și sucurile pe care le mai are.

____________________________________________________________________________________________________

Cît despre soldații americani care se pișă pe cadavrele musulmanilor, nimic surprinzător. Îmi știu prietenii. Prietenii mei seamănă perfect cu soldații americani tipici. Ei aparent sînt oameni normali, dar de fapt sînt niște rasiști odioși, în mare parte pentru că n-au citit la viața lor decît instrucțiuni de electrocasnice și indicatoare rutiere. Dacă le-aș da o pușcă și le-aș spune că ieșim la război cu țiganii s-ar căca pe ele de principii ale războiului și drepturi ale omului. I-ar omorî pe toți și-ar mai vedea ei p’ormă cum scapă de Curtea Marțială. Nu știu dacă s-ar și pișa pe cadavre, dar trebuie luat în considerare, totuși, că ăia erau americani. Deci adăugați la intoleranța și incultura prietenilor mei și aroganța americănească, cam aia îți dă: cretini care se pișă pe cadavre.

Este, bro, americanii au adus libertatea în Afganistan, na! Libertatea de-a te putea pișa pe morți, cu condiția să-i omori tu. Bine, tot la noi au omorîți mai mult cu KFC-ul și McDonald’s-ul. Avantaj Irak și Afganistan.