Cum se conduce în București

Cum se conduce în București

Dacă eștu un țăran prost care vrea să mîne mașina mică prin capitală, e musai să ții cont de regulile astea:

1. Nu există reguli. În orice comunitate, regulile de circulație sînt interpretate diferit, dar există, între membrii acelei comunități, o înțelegere tacită referitoare la raportarea la acele reguli, un sistem comun de referință format în miile de kilometri parcurși împreună. Pornind de la premisa că regulile sînt făcute ca să fie încălcate, trebuie să știi cu exactitate care reguli sînt încălcate în mod frecvent de către (în cazul nostru) șoferii bucureșteni. Și răspunsul este: toate regulile, cu condiția ca în preajmă să nu se afle o mașină de poliție. În cazul în care ești surprins, totuși, de un echipaj, treci la subregula 1a): nu semnezi nimci și aștepți pînă polițistul cedează și-ți cere ”de-o sticlă de vin”.

2. Așteaptă-te la orice. Este o regulă izvorîtă din prima. Faptul că oricine se consideră îndreptățit, în București, să încalce orice regulă, trebuie să te transforme într-un individ atent, dar mai ales înțelegător și tolerant. Dacă te pregătești să depășești o mașină aflată pe banda 1 și aceasta îți intră brusc în față, fără să semnalizeze, nu te impacienta și nu începe să claxonezi ca un țăran. Tu ești de vină că n-ai prevăzut mișcarea omului, ar fi trebuit să te aștepți că se va întîmpla așa. De asemenea, în intersecțiile nesemnalizate (dar și în alea semnalizate) din capitală e sfîntă regula priorității de dreapta. Adică trece primul ăla care dă mai bine cu dreapta, la o adică, în cazul foarte probabil în care se ajunge la confruntare în afara vehiculului.

3. Adaptează-te ca să pari de-al casei. Să ai o mașină cu număr de provincie în București nu mai e de mult un motiv de inhibiții. Există o mulțime de bucureșteni adoptați care nu și-au înmatriculat mașinile cu B-XX-YYY, dar care locuiesc și conduc aici de 10, poate chiar 20 de ani. Nimeni nu va avea prejudecăți cînd îți va vedea numărul, deci. Secretul e să conduci ca ei și atunci te vor accepta ca unul de-al lor. Prima și cea mai importantă subregulă a acestei reguli se referă la intrarea în intersecțiile semaforizate. Este un lucru știut faptul că, în București, galbenul se tratează ca verde și primele secunde (între trei și șapte) de roșu – ca galben. Nu face, deci, greșeala să frînezi cînd vezi că semaforul se transformă în galben. Riști (în cazul bun) să-ți iei multă muie și (în cazul rău) să provoci un accident în lanț. Păi, cei trei șoferi din spatele tău se așteptau să treacă și ei pe galben-roșul ăla, așa că au accelerat preventiv în spatele tău, ca să prindă roșul timpuriu. De unde să viseze ei că tu conduci după niște reguli exagerat de stricte și te apuci să dai în frîne ca prostul? Adaptează-te, deci, și toți te vor trata ca pe-un bucureștean get-beget.

4. Femeile sînt altfel decît în provincie. Conduc la fel de prost, nu ne înțelegeți greșit. Diferența este, însă, că femeile care conduc în București în mod uzual sînt de departe cele mai tupeiste participante la trafic. Se bagă în față, fac slalom, merg pe linia de tramvai, vorbesc la două telefoane deodată, tot tacîmul. Asta în condițiile, repetăm, în care conduc foarte prost. În cărțulia șoferului bucureștean, să tragi pe dreapta cînd vezi pompieri, poliție sau ambulanță cu sirenele puse este opțional. Dar este absolut obligatoriu să oprești atunci cînd lîngă tine conduce o bucureșteancă.

5. La trecerile de pietoni nesemaforizate, pietonii NU au prioritate decît dacă sînt: polițiști în uniformă, potențiali sinucigași care-ți pot înfunda caroseria sau femei atrăgătoare în fustă scurtă și/sau tricou mulat fără sutien pe care (conform articolului 2, alineatul 4, din cărțulia sus-menționată) ești obligat să le fluieri și să le explici ce le-ai face, după ce în prealabil deschizi geamul la maximum. În cazul în care vei acorda prioritate oricărei alte categorii de cetățeni, riști să fii batjocorit chiar de către pietonul pe care-l lași să treacă.

6. Dacă un șofer tocmai a ieșit de la McDonald’s și șerpuiește între benzi ca pișatul boului, acordă-i circumstanțe atenuante. Probabil ia micul dejun / cina. Adică bea cafea, înghite cartofi și mușcă din hamburger în același timp.

7. În cazul în care nu ai fost atent la semnele de circulație și nu știi dacă ai voie să faci mișcarea pe care ți-ai propus-o, se aplică prima regulă.

6 thoughts on “Cum se conduce în București

  1. 8. Circula cu geamurile ridicate si usile blocate. Risti sa iei o palma peste bot de la vreun ghertzoi caruia nu ai avut cum sa-i faci loc sa te depaseasca cand dadea el flashuri. Pedeapsa la prima oprire. Vazut faza : La semafor, rosu, ghertzoi asezat masina langa masina vinovat in stanga. Al doilea ghertzoi se da jos, arde o palma la vinovat, se urca inapoi in masina.

  2. Mdea, dupa textul ala bun de acu doua zile urmeaza ciorba asta reincalzita.
    Cand scriai pe teme din astea standard la hotnews erai mai haios, pe bune.
    Sau poate incerci la publicul lui Morar, mai stii? Chiar asa, ti-a crescut traficul?

Leave a Reply

Your email address will not be published.