Cum se fut corporatiștii

Îmi plac leoparzii, suricatele, poneii și corporatiștii. Dar corporatiștii îmi plac cel mai mult. Îmi place cum umplu ei trecerile de pietoni din Pipera seara la șase, cînd ies de la serviciu, ca niște turme de bizoni îmbrăcați biznis, cu fețe de roboței dezumanizați de firma care se hrănește cu suflete. Nici nu te mai întrebi de ce dracului nu pun ăștia semafoare pentru pietoni pe Dimitrie Pompei ăla, ca să mai oprească din puhoi și să poți să treci și tu cu mașina. N-ai timp. Ești prea fascinat de corporatiste, aceste erbivore la cură cu privire de antilopă gnu nefutută și glezne de hipopotămiță braziliancă. Te abții cu greu să calci vreo două-trei. Ai face-o doar așa, de curiozitate, ca să vezi dacă țipă. Nu de alta, dar nu le crezi în stare de emoții atît de puternice. Cum să țipe? Ar muri și atît. De fapt, corporatiștii nici măcar nu mor. Ei ies din uz.

Cît mai traversează treizeci de capete, te gîndești amuzat cum s-or fute oamenii ăștia. Sigur bagă englezisme ca să simuleze pasiunea (altfel inexistentă). O ard cam așa, gen pe tripul ăsta:

- Mihnea, vreau un orgasm ASAP!
- Of course, draga mea, dar wait a minute, că n-am feedback pozitiv de la my dick!
- Ohhh, ce cute, he’s (on) burnout?!
- E dead.
- Focusează-te pe my tits, poate o get it up!
- You call those badges tits?! Dacă-ți pui niște comprese îți trec!
- Lasă vrăjeala, ai deadline pînă la 8 jumate să fii hard.
- Fi-mi-ar rate cardul de rîs, cre’că mi-a rămas tot sîngele în brainstormingu de la sfîrșitu programului!

Eu aș face grădini zoologice cu corporatiști. Multe cuști mari, fiecare cușcă reprezentînd o firmă. Să-și trăiască viața în cuștile alea mai generoase decît cotețele în care lucrează cu adevărat. Să fie hrăniți cu covrigi, iaurt și brînzoaice și să facă în cușcă, la vedere, toate prostiile pe care le fac ei în cea de doua lor existență, job-ul: teambuilding-uri, diplome pentru angajatul lunii, ieșiri din cușca-sediu în cușca-club (unde se distrează dansînd la costum și bînd cocktailuri sau între 3 și 5 beri), premii pentru angajatul lunii, drumeții în cuști muntoase, bonding în jurul focului de tabără cu mult alcool și multă ipocrizie. Că vaaai, ce buni prieteni sîntem noi, cît de mult ne apreciem unii pe ceilalți și ce echipă unită și mustind de coeziune alcătuim! Ptiu ptiu ptiu!

Dar cel mai mult mă amuză la corporatiști glumele pe care și le fac între ei la birou. Pot să zic cu mîna pe coaie că la grădiniță jucam farse mai haioase colegilor, cînd făceam pipi pe senvișurile lor și dup-aia îi mințeam că așa se face muștarul la soare, iar ei le mîncau. Dar, ca o odă adusă corporatiștilor din toată țara, am făcut și noi, la Kamikaze, o poantă corporatistă azi. Vă arăt foto aici, pe blog, mai după-amiază așa. Voi puteți să încercați să ghiciți ce super-glumă a fost.